Procese cognitive
Senzații și percepții
Senzațiile și percepțiile — primul contact al psihicului cu realitatea. Praguri senzoriale, proprietăți perceptive, iluzii.
Senzațiile
Definiție: Senzația este cel mai simplu proces psihic cognitiv prin care sunt reflectate însușirile izolate ale obiectelor și fenomenelor, atunci când acestea acționează direct asupra organelor de simț.
Caracteristici:
- Caracter imediat (necesită prezența stimulului)
- Caracter concret (o singură însușire — culoare, sunet, temperatură)
- Caracter elementar — baza celorlalte procese cognitive
Clasificarea senzațiilor
| Tip | Receptor | Informații |
|---|---|---|
| Exteroceptive | La suprafața corpului | Din mediul extern (văz, auz, miros, gust, tact) |
| Interoceptive | În organele interne | Starea organelor (foame, sete, durere internă) |
| Proprioceptive | În mușchi, tendoane | Poziția și mișcarea corpului |
Praguri senzoriale
Pragul absolut minim = intensitatea minimă a unui stimul care produce o senzație detectabilă.
Pragul absolut maxim = intensitatea maximă suportabilă fără durere.
Pragul diferențial (al lui Weber) = diferența minimă sesizabilă între doi stimuli.
Legea Weber-Fechner: Intensitatea senzației crește proporțional cu logaritmul intensității stimulului: S = k · log I
Fenomene senzoriale
- Adaptarea senzorială — modificarea sensibilității la stimulare prelungită (adaptarea la întuneric)
- Sensibilizarea — creșterea sensibilității prin antrenament (degustătorii de vinuri)
- Sinesteziile — un stimul dintr-o modalitate senzorială produce senzații în alta (a „vedea” sunete)
- Oboseala senzorială — scăderea sensibilității după stimulare intensă prelungită
Percepțiile
Definiție: Percepția este procesul psihic prin care sunt reflectate obiectele și fenomenele în integralitatea lor, atunci când acționează direct asupra organelor de simț.
Diferența față de senzație: Percepția integrează mai multe senzații și le conferă sens.
Proprietățile percepției
1. Integralitatea
Percepem obiectul ca întreg, nu ca o sumă de însușiri disparate (gestalt).
2. Structuralitatea
Percepția redă structura obiectului, relațiile dintre elemente.
3. Constanța
Percepem obiectele ca neschimbate chiar dacă stimularea se modifică (un perete alb pare alb și la lumină slabă).
4. Selectivitatea (figura–fond)
Dintr-un câmp perceptiv, figura (obiectul perceput) se detașează de fond (restul).
5. Caracterul activ
Percepția implică mișcări ale ochilor, atenție, experiență anterioară.
Tipuri de percepție
- Percepția spațiului: adâncime, distanță, direcție (cu ajutorul vederii binoculare și indicilor monoculari)
- Percepția timpului: durata, succesiunea, simultaneitatea evenimentelor
- Percepția mișcării: reală, aparentă (iluzia phi — filmul cinematografic)
Iluziile perceptive
Definiție: Erori sistematice de percepție a unui obiect real.
| Iluzie | Descriere |
|---|---|
| Müller-Lyer | Două linii egale par inegale din cauza săgeților |
| Ponzo | Linii egale par inegale pe fond convergent |
| Culoar Ames | Camera deformată perceput cubică |
| Iluziile Gestalt | Figura–fond ambiguu (vaza Rubin) |
Iluziile demonstrează că percepția este o construcție activă a minții, nu o simplă înregistrare pasivă.
La examen
- Senzație = o singură însușire; percepție = obiect întreg
- Exteroceptive (văz, auz…) ≠ interoceptive (organe interne) ≠ proprioceptive (mișcare)
- Pragul diferențial → Legea Weber-Fechner (S = k · log I)
- Adaptarea senzorială = sensibilitate scade; sensibilizarea = sensibilitate crește
- Selectivitate perceptivă → figura–fond (Gestalt)