Afectivitatea | Psihologie | BAC 2026

Definiție și caracteristici

Afectivitatea cuprinde totalitatea proceselor și stărilor psihice care exprimă atitudinea subiectivă față de obiecte, persoane, evenimente — prin trăiri de plăcere/neplăcere, bucurie/tristețe, atracție/respingere.

Caracteristici generale:

Subiectivă — același stimul produce trăiri diferite la persoane diferite
Polară — plăcere–neplăcere, activare–inhibare
Integratoare — colorează toate celelalte procese psihice
Mobilizatoare — energizează sau blochează comportamentul

Clasificarea proceselor afective

A. Procese afective primare (simple, biologice)

1. Tonusul afectiv (dispoziția)

Stare difuză, de fond, fără obiect precis
„Mă simt bine/prost astăzi fără motiv anume.”
Influențată de starea somatică (sănătate, odihnă, alimentație)

2. Emoțiile

Stări afective intense, scurte, cu obiect precis
Componente: fiziologică (puls crescut, transpirație), cognitivă (evaluarea situației), comportamentală (expresia facială, gesturi)
Emoțiile de bază (Ekman): bucurie, tristețe, frică, furie, surpriză, dezgust — universale cultural
Emoțiile implică evaluare (appraisal) — același eveniment poate produce reacții diferite

3. Afectele (stările de șoc)

Emoții violente, scurte, dezorganizatoare (groaza, furia oarbă, panica)
Pot suspenda temporar controlul voluntar

B. Procese afective secundare (sociale, elaborate)

4. Sentimentele

Stări afective stabile, de lungă durată, cu conținut complex
Legate de valori, persoane, idei
Dragostea, prietenia, patriotismul, admirația
Nu sunt sentimentele = emoții prelungite; au structură proprie

5. Pasiunile

Sentimente intense, durabile, care domină și organizează viața psihică
Pot fi constructive (pasiunea pentru știință) sau distructive (pasiunea pentru jocuri de noroc)

C. Dispoziții și stări emoționale complexe

Anxietatea — teamă difuză fără obiect precis, orientată spre viitor.

Stresul — răspuns la solicitări excesive (vezi capitolul Sănătate mentală).

Teorii ale emoțiilor

1. Teoria James-Lange (periferică)

Trăim emoția ca urmare a percepției modificărilor corporale
„Nu plâng pentru că sunt trist, ci sunt trist pentru că plâng.”
Senzațiile corporale → emoția

2. Teoria Cannon-Bard (centrală)

Stimulul activează simultan creierul (talamus → cortex) → emoție și răspuns fiziologic
Critica lui James-Lange: aceleași modificări fiziologice apar în emoții diferite

3. Teoria bifactorială (Schachter & Singer)

Emoția = activare fiziologică + etichetare cognitivă
Dacă nu știu de ce sunt activat, atribui emoția contextului

4. Teoria evaluării cognitive (Lazarus)

Emoțiile apar din evaluarea semnificației evenimentului pentru bunăstarea personală
Evaluarea primară (amenință? beneficiază?) → evaluarea secundară (pot face față?)

Inteligența emoțională (Goleman, Mayer & Salovey)

Definiție: Capacitatea de a percepe, înțelege, gestiona și utiliza emoțiile.

Componentele (Goleman):

Conștiința de sine — recunoașterea propriilor emoții
Autoreglarea — gestionarea impulsurilor
Motivația — entuziasmul și perseverența
Empatia — înțelegerea emoțiilor altora
Abilitățile sociale — gestionarea relațiilor

Studii arată că inteligența emoțională este un predictor al succesului în viață la fel de important ca IQ-ul.

La examen

Dispoziție (difuză, fără obiect) → emoție (scurtă, precisă) → sentiment (stabil, de durată) → pasiune (intensă, dominantă)
Emoțiile de bază Ekman: bucurie, tristețe, frică, furie, surpriză, dezgust
James-Lange: corpul → emoție; Cannon-Bard: simultan; Schachter: activare + etichetare cognitivă
Anxietate = teamă fără obiect precis; stres = răspuns la suprasolicitare
Inteligența emoțională (Goleman): conștiință de sine, autoreglare, motivație, empatie, abilități sociale