Glosar de termeni istorici

Formă de organizare politică a unei societăți, caracterizată prin teritoriu delimitat, populație, putere suverană și recunoaștere internațională.

Puterea supremă a unui stat de a se organiza și guverna independent, fără imixtiuni externe.

Dreptul unui teritoriu sau comunități de a se administra parțial independent, în cadrul unei unități statale superioare.

Relație de dependență politică și militară față de o putere superioară (suzeran), în schimbul protecției și recunoașterii.

Forma de putere a statului superior (suzeranul) față de statul dependent (vasalul), care îi recunoaște autoritatea și îi plătește tribut.

Sumă de bani sau bunuri plătite periodic de un stat dependent (vasal) puterii suzerane, ca semn al supunerii.

Sistem de guvernare în care monarhul deține toată puterea — legislativă, executivă și judecătorească — fără limitare constituțională.

Sistem de guvernare în care puterea monarhului este limitată de o constituție și de instituții reprezentative (parlament).

Formă de stat în care puterea aparține poporului sau reprezentanților aleși, conducătorii nefiind ereditari.

Sistem social-economic și politic medieval bazat pe ierarhia seniorilor și vasalilor, cu pământul ca bază a puterii.

Sistem politic în care suveranul exercită puterea nelimitată, fără control parlamentar sau constituțional.

Ideologie politică bazată pe libertățile individuale, proprietatea privată, separarea puterilor în stat și economia de piață.

Ideologie politică bazată pe respectul față de tradiție, ordine socială și schimbare graduală, opusă reformelor radicale.

Ideologie politică bazată pe identitatea națională ca principiu suprem, urmărind crearea sau consolidarea statului național.

Regim politic în care statul controlează toate aspectele vieții publice și private, negând libertățile individuale.

Ideologie de extremă dreapta, caracterizată prin naționalism agresiv, stat autoritar, cultul forței și anti-marxism.

Ideologie și sistem politic bazat pe proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție, eliminarea claselor sociale și conducerea de partid unic.

Sistem politic în care puterea emană din voința poporului, exprimată prin alegeri libere și garantarea drepturilor fundamentale.

Fuziunea politică a două sau mai multor state sau teritorii sub o autoritate comună, formând un singur stat.

Statut politic al unui stat care nu se supune autorității altui stat și se guvernează conform propriilor legi.

Procesul de transformare a societății prin adoptarea de instituții, tehnologii și valori inspirate din modelele avansate ale epocii.

Schimbare bruscă și radicală a ordinii politice, sociale sau economice, adesea prin mijloace violente.

Schimbare graduală și planificată a unor aspecte ale ordinii existente, fără răsturnarea structurii fundamentale a statului.

Procesul de trecere a bunurilor sau instituțiilor de sub autoritatea Bisericii la autoritatea statului sau sferei laice.

Procesul de transformare a economiei de la agricultura de subzistență la producția industrială mecanizată la scară largă.

Procesul prin care proprietățile private agricole sunt transferate în proprietate colectivă sau de stat, specific regimurilor comuniste.

Procesul de eliberare a unui grup social sau individual din starea de dependență, subordonare sau lipsă de drepturi.

Acord juridic internațional încheiat între două sau mai multe state suverane, cu drepturi și obligații reciproce.

Înțelegere formală de cooperare politică și/sau militară între două sau mai multe state, de obicei împotriva unui adversar comun.

Politica unui stat de neimplicare în conflicte militare între alte state și de menținere a relațiilor cu toate părțile.

Reuniune diplomatică internațională destinată soluționării diferendelor după un conflict major și reorganizării ordinii politice.

Politica de cucerire, control și exploatare a unor teritorii și populații de către o putere superioară.

Politica de extindere a puterii unui stat prin controlul politic, economic sau militar asupra altor state sau teritorii.

Dreptul unui popor de a decide în mod liber statutul său politic și forma sa de organizare statală.

Ansamblul metodelor și practicilor prin care statele gestionează relațiile internaționale fără recurgerea la forță.

Denumire colectivă pentru Țara Românească și Moldova, cele două state medievale extracarpatice, față de Transilvania care era organizată ca voievodat.

Fuziunea politică a Moldovei și Țării Românești sub același domn — Alexandru Ioan Cuza — ales la 5 și 24 ianuarie 1859.

Unirea Transilvaniei (1 decembrie), Bucovinei (28 noiembrie) și Basarabiei (27 martie) cu Regatul României, realizată în 1918.

Decizie impusă de Germania și Italia la 30 august 1940, prin care România era obligată să cedeze nord-vestul Transilvaniei Ungariei.

Primele legi fundamentale ale Principatelor Române (1831–1832), adoptate sub ocupație rusă, care au modernizat administrația dar au consolidat puterea boierilor.

Țăran obligat să presteze muncă gratuită (clacă) pe moșia boierului, în schimbul dreptului de a folosi un lot de pământ.

Greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, numiți de Poarta Otomană ca domni în Principatele Române (1711–1821).

Document oficial emis de cancelaria domnească, cu valoare juridică și administrativă, sigilat cu pecetea domnului.