Etică
Etica
Binele și răul moral. Teorii etice: etica virtuții (Aristotel), deontologism (Kant), utilitarism (Mill).
Ce studiază etica?
Etica (gr. ethos = obicei, caracter) este ramura filosofiei care studiază:
- Binele și răul moral — ce este bine să facem?
- Datoria morală — ce suntem obligați să facem?
- Virtutea — ce fel de oameni trebuie să fim?
- Dreptatea — cum tratăm corect ceilalți?
Etica ≠ Morala: Morala = sistemul concret de norme dintr-o societate; Etica = reflecția filosofică asupra fundamentelor moralei.
Întrebările etice fundamentale:
- Ce este binele suprem?
- Care sunt criteriile acțiunii corecte?
- Ce întemeiază obligația morală?
- Sunt valorile morale universale sau relative?
Etica virtuților — Aristotel
Aristotel (384–322 î.Hr.), Etica Nicomahică:
Fericirea (Eudaimonia)
Binele suprem al omului = eudaimonia (fericire, înflorire umană). Nu fericire ca plăcere, ci ca activitate a sufletului conform virtuții.
Omul este o ființe politică (zōon politikon) — se realizează în comunitate, nu izolat.
Virtutea (Arete)
Virtutea = o dispoziție dobândită de a acționa în mod excelent. Nu e un dat natural, ci se formează prin practică și obișnuință.
„Devenim drepți săvârșind acte drepte, cumpătați săvârșind acte de cumpătare, curajoși săvârșind acte de curaj.”
Calea de mijloc (Aurea mediocritas)
Virtutea este calea de mijloc între două extreme (vicii):
| Deficiență (viciu) | Virtutea (de mijloc) | Exces (viciu) |
|---|---|---|
| Lașitate | Curaj | Temeritate |
| Avarice | Generozitate | Risipă |
| Modestie exagerată | Mândrie întemeiată | Aroganță |
| Insensibilitate | Cumpătare | Desfrânare |
Virtuțile principale
- Virtuți dianoetice (ale rațiunii): prudența (phronesis) — cea mai înaltă
- Virtuți etice (de caracter): curajul, dreptatea, cumpătarea, generozitatea
Deontologismul — Immanuel Kant
Kant (1724–1804), Întemeierea metafizicii moravurilor (1785), Critica rațiunii practice (1788):
Principiul deontologic
Acțiunea morală trebuie să se conformeze datoriei, independent de consecințe sau sentimente.
Valoarea morală a acțiunii nu stă în consecințele ei, ci în motivul din care e săvârșită — datoria.
Imperativul categoric
Imperativul categoric = comandă morală necondiționată, valabilă pentru orice ființă rațională, în orice circumstanță.
Prima formulare (Universabilitate):
„Acționează numai conform acelei maxime prin care poți vrea totodată ca ea să devină lege universală.”
A doua formulare (Umanitate ca scop):
„Acționează astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altuia, totdeauna ca scop și niciodată numai ca mijloc.”
Autonomia morală
- Autonomie = legea morală pe care o dă rațiunea singură, fără constrângeri externe
- Heteronomie = supunerea față de legi externe (tradiție, autoritate, dorințe)
- Numai persoana autonomă acționează cu adevărat moral
Critica la Kant
- Prea rigid: nu ține cont de consecințe, contextul și circumstanțele
- Conflictul datoriilor: ce facem când două datorii se contrazic?
Utilitarismul — John Stuart Mill
Jeremy Bentham (1748–1832) și John Stuart Mill (1806–1873):
Principiul utilității
„Este corectă acea acțiune care produce cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni.”
Fericire = maximizarea plăcerii și minimizarea durerii.
Bentham — calculul hedonic
Bentham propunea cuantificarea plăcerilor după: intensitate, durată, certitudine, proximitate, fecunditate, puritate, extindere.
Mill — calitatea plăcerilor
Mill distinge plăcerile superioare (intelectuale, estetice) de plăcerile inferioare (senzoriale):
„Mai bine un Socrate nemulțumit decât un prost mulțumit.”
Tipuri de utilitarism
- Utilitarismul actului: judecăm fiecare act în parte după consecințele lui
- Utilitarismul regulii: urmăm reguli care în general produc cele mai bune consecințe
Critici la utilitarism
- Poate justifica sacrificarea unui individ pentru binele majorității
- Dificultatea de a calcula și compara plăcerile/durerile
- Ignoră drepturile individuale și dreptatea distributivă
Comparație: cele trei teorii
| Criteriu | Etica virtuților | Deontologism | Utilitarism |
|---|---|---|---|
| Focus | Caracterul agentului | Datoria, regula | Consecințele |
| Criteriu moral | Virtutea, caracterul bun | Imperativul categoric | Maximizarea fericirii |
| Reprezentant | Aristotel | Kant | Mill, Bentham |
| Întrebare cheie | Ce fel de om trebuie să fiu? | Care e datoria mea? | Ce consecințe produce acțiunea? |
| Critică principală | Relativism cultural, elitism | Rigiditate, fără context | Poate sacrifica indivizi |
Relativismul și universalismul moral
Relativism moral: valorile morale sunt relative la cultură, epocă sau individ — nu există norme universale.
Universalism moral: există valori și norme morale valabile pentru toți oamenii, indiferent de cultură — Kant, drepturile omului.
La examen
- Aristotel: eudaimonia = activitate conform virtuții; virtutea = calea de mijloc; prudența (phronesis) = virtute supremă
- Kant: acțiunea morală din datorie; imperativul categoric (universalizabilitate + om ca scop); autonomie vs. heteronomie
- Mill/Bentham: utilitarism — cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr; Mill distinge calitativ plăcerile
- Deontologism = conta ce faci (regula); consecvențialism = contează ce rezultă
- Etica virtuților: caracter → acțiune; deontologism: regulă → acțiune; utilitarism: acțiune → consecințe